Conducere 2014-2015

ANDREI MIHAIL COJOCARU
Președinte  

Sunt o persoană serioasă și îmi place să fiu strict atunci când vine vorba de lucruri serioase. Câteodată mai este nevoie de o mână de fier pentru a crea ordine sau de puțină libertate pentru a încuraja creativitatea. Cred că cel mai important lucru în viață este să faci ceea ce îți place și să te dedici cu mare seriozitate în lucrurile care te aduc mai aproape de ideal. Există ocazii când aplic principiul „disciplina este mama respectului”, atunci când lucrurile nu te aduc aproape de atingerea scopului propus.

Motto: Motivația este cheia, voința este mâna care o întoarce.

 

 

COSTINEL POPESCU
Director HR

Sunt o persoană care nutrește un puternic spirit ludic și îmi place foarte mult să comunic cu cei din jur. Susțin ideea de unitate atâta timp cât se urmărește un scop comun. Reprezint genul de om consensual și mă puteți considera chiar și un idealist provocator. Întotdeauna știu și pot mai mult decât arăt.

Motto: Nu este o ruşine să nu reuşeşti, trist este să nu încerci.

 

 

 

ŞTEFANIA DOBRE
Director Comunicare

Motivația mea de a reuși în ceea ce îmi doresc se transformă zilnic în implicare. Fac voluntariat pentru a ajuta și pentru a crea o societate mai bună. Sunt o persoană calmă, serioasă, sinceră şi sociabilă. Îmi place să cred în oameni și în dorința lor de a reuși, iar acest lucru mă determină să construiesc rezultate vizibile în timp.

Motto:  Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, vei găsi o cale, dacă nu, vei găsi o scuză.

 

 

CORNELIU INJE
Vicepreședinte & Director Proiecte
Mă consider o persoană care tinde întotdeauna să fie originală în gândire și care nu se rezumă niciodată doar la vorbe, ci care le transpune mereu în fapte. Încerc întotdeauna să contribui cu idei care să schimbe lucrurile în bine și care să facă diferența între ziua de astăzi și cea de mâine. Sunt critic față de persoanele care, deși au capacități uitile societății, nu au dorința de a le valorifica decât în scopuri personale.Tind să cred că putem să progresăm doar dacă avem ca și ghidaj principii și valori morale adecvate și totodată dacă suntem uniți pentru un scop comun.

Motto: Un nume bun este mai de dorit decât o bogăție mare, și a fi iubit prețuiește mai mult decât aurul și argintul.

 

COSMIN POPA
Secretar General
Pot începe în primul rând, să spun despre mine faptul că sunt un tip de treabă, deschis la comunicare, gata să ajute oricând la nevoie. Lucrul în echipă este esențial pentru mine, pentru că mă ajută să mă dezvolt pe plan personal și să-i coordonez cum trebuie pe oamenii pe care îi aleg.
În al doilea rând, pentru mine contează și părerea prietenilor care îmi sunt apropiați, deoarece îmi dau seama unde greșesc și mă corectez.
Motto: Un nume bun este mai de dorit decât o bogăție mare, și a fi iubit prețuiește mai mult decât aurul și argintul.

 

 

NICOLAE DRÎMBOI
Cenzor

Nicolae este absolvent al Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică, în prezent este student în ultimul an în cadrul facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. Este unul din membrii fondatori ai filialei din Craiova, ocupând funcția de președinte al acesteia pe mandatul 2013/2014. În prezent ocupă funcția de cenzor al filialei.

Motto: Este suficient să ai dreptate o singură dată și toți oamenii vor spune că ai dobândit succesul peste noapte.